Foarte tare ce am gasit ieri aici.

Ieri s-a deschis pârtia de la Gura Humorului și la deschidere au fost invitați miniștrii Elena Udrea și Sebastian Vlădescu și președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur.

Cel mai haios moment a fost cel în care un sobor de preoți au sfințit pârtia din … telescaun. Mai precis, preoților li s-a cerut să sfințească pârtia și pentru că nu știau să schieze au fost împachetați și urcați în telescaun, împreună cu aghiasma și busuiocul din dotare.

Citeşte mai departe…

Scriitorul Pavel Corut a starnit o adevarata isterie, la nivel national, dupa ce a afirmat marti seara, in reluare la OTV ca Iisus Hristos nu este fiul lui Dumnezeu si ca Biserica si preotii nu sunt nici un fel de mesageri. Conform lui Corut, Biserica nu reprezinta decat o institutie create de preoti, care la randul lor sunt niste simpli oameni ce ii inseala pe romani pentru a se imbogati.

In cadrul emisiunii, Corut a incercat sa combata multe din textele din Biblie si a spus ca Maria Magdalena a fost o femeie de moravuri usoare, conform cartii sfinte. “Biserica nu trebuie sa fie intermediar intre noi si Dumnezeu. Dumnezeu nu este criminal, talhar si cum l-au mai facut cei care au masluit Biblia”, a afirmat Pavel Corut. Totodata, scriitorul a desfiintat notiunea de “religie”, spunand ca aceasta nu reprezinta decat o adunatura de povesti despre diferiti zei salbatici.

Citeşte mai departe…

Postat de: danlupu | februarie 2, 2010

Mantuirea de dupa Cumplita Ratacire, de Pavel Corut

Cap.5 Sunteti de acord ca Dumnezeu… ?

Chiar si oamenii culti intampina greutati in imaginarea Adevaratei Divinitati. Mistico-religiosi au rezolvat problema simplu: au imaginat zei antropomorfi, cam de marimea oamenilor obisnuiti (in Biblie) ori de dimensiuni uriase (in miturile hinduiste si chineze). Mult mai intelept ar fi insa sa nu incercam sa imaginam Divinitatea, ci sa-I aflam vointa exprimata in legi a caror respectare ne asigura o viata sanatoasa si fericita. De ce e mai intelept astfel? Iata cateva motive:

  1. Molecula de Univers in care evoluam are circa 13,6 miliarde de ani terrani vechime. E dificil sa ne imaginam o fiinta antropomorfa, chiar de dimensiuni uriase, atat de batrana. Daca ne gandim ca s-ar putea ca restul infinitului Univers sa fie si mai vechi, problema se complica si mai mult.
  2. In molecula de Univers cunoscuta de noi, evolueaza cateva sute de miliarde de galaxii identificate de astronomi si de astrofizicieni. Daca numai o singura galaxie, a noastra (Calea Lactee), are 100.000 de ani lumina in diametru, cum am putea imagina Stapanul sutelor de miliarde de galaxii din molecula noastra universala? Centrul galaxiei noastre se afla in constelatia Sagitarius si nu in roiul Pleiadelor, din constelatia Taurus, cum sustin misticii apocaliptici, care prezic sfarsitul Lumii noastre pe data de 21.12.2012. Probabil respectivii mistici, care au scris mai multe carti bazate pe falsuri contrazise de mine in volumul Taina muntelui ascuns, folosesc „magia numerologica” judeo-crestina, cu baza 12-21.

Citeşte mai departe…

1. Pelasgii in Peninsula Hemului

Pelasgii, poporul cel extins al lumii vechi, domnise in timpurile anteistorice nu numai peste continentul Eladei, dar peste intreaga peninsula a Hemului.

Noi vom rezuma aici diferitele date ce le aflam in aceasta privinta la autorii grecesti.

Thessalia, teritoriul cel mai fertil si mai frumos al Greciei vechi, situat intre muntii Olymp, Ossa, Pelion si Pind, purta odata denumirea Pelasgicon Argos, Pelasgicos pedion, adeca campia pelasgilor si Pelasgia.

Epirul, tara lui Pyrrus, o regiune cu vai adanci, salbatice si, in parte fertile, a fost odata locuit de pelasgi. Aici, se afla Dodona, metropola religioasa a pelasgilor din epoca homerica, unde suprema divinitate, ce guverna pamantul si ceriul, era adorata sub numele national de „Joe al pelasgilor”, Zeus pelasgikos.

Intreg Peloponesul, o tara acoperita cu paduri vaste, brazdate de rauri si paraie numeroase si in conditiuni foarte favorabile pentru viata pastorala, se numise in vechime Pelasgia, dupa cum ne spun istroicii Acusilau si Ephor.

Arcadia, o regiune incunjurata de toate partile cu munti si locuita de un popor pastoral, cu moravuri simple si patriarhale, avuse odata numele de Pelasgia.

Citeşte mai departe…

Postat de: danlupu | ianuarie 27, 2010

Pavel Corut vs Becali

O mostra de razboi ganditori vs religiosi, la OTV duminica 24 ianuarie 2010.

Un popa chiar la amenintat cu moartea pe Corut, in direct, asa crestineste. Foarte tare momentul cand religiosul de Becali il apara pe Satana :-) Corut ii zicea ca nu exista iar Becali facea spume pentru Satana, ca exista.

Citeşte mai departe…

Presedintele Romaniei, Traian Basescu, efectueaza o vizita oficiala in Republica Moldova in perioada 27-28 ianuarie 2010. Delegatia de la Bucuresti include numerosi oficiali, inclusiv cei mai importanti ministri ai tarii si presedinti de consilii judetene.

de Vitalie Goncearov / Karadeniz Press

Astfel, presedintele Basescu va fi insotit in Republica Moldova de Vasile Blaga, Ministrul Administratiei si Internelor, Adriean Videanu, Ministrul Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri, Teodor Baconschi, Ministrul Afacerilor Externe, Radu Berceanu, Ministrul Transporturilor si Infrastructurii, Elena Udrea, Ministrul Dezvoltarii Regionale si Turismului, Catalin Predoiu, Ministrul Justitiei, Eugen Tomac, Secretar de stat pentru relatiile cu romanii de pretutindeni, Viorel-Riceard Badea, senator al romanilor din diaspora, Tudor Pantiru, deputat al colegiului electoral care cuprinde si Republica Moldova, precum si  de Constantin Simirad, Presedintele Consiliului Judetean Iasi.

Citeşte mai departe…

UPDATE

Un principiu evanghelic ne indeamna sa vedem mai intai barna din ochiul propriu si mai apoi paiul din ochiul altuia. Ca atare, inainte de a judeca crimele si pungasiile catolicismului, e bine sa ne maturam ograda de gunoaiele judeo-ortodoxiei. Zilele trecute, la Targul de carte Gaudeamus, am fost contactat de un judeo-crestin care a incercat o stratagema naiva de manipulare impotriva mea. Mi-a spus ca afirmatiile mele de la o emisiune televizata (Codul lui Oreste) l-au dezamagit, deoarece nu se astepta ca tocmai eu sa nu fi inteles ca poporul roman a rezistat in patria sa gratie judeo-crestinismului. Am initiat o discutie amicala cu individul, pretins intelectual, constantand ca nu-mi citise nici o singura lucrare, dupa cum nu citise macar superficial textele de baza ale judeo-crestinismului. In concret, imprastia slogane fabricate de parazitii judeo-crestini, bune pentru zapacit retardati mintal, de tipul poporul roman s-a nascut crestin, pe noi ne-a crestinat Dumnezeu, numai crestinismul ne-a salvat etc. L-am trimis sa puna mana pe textele originale, sa-si studieze macare dogmele si ritualurile religiei pe care o sustine cu atata infocare.

Daca ne distantam clar de mituri, chiar si de cele care ne plac, pentru ca au fost ale strabunilor nostri ori de confirma teorii convenabile, constatam ca judeo-crestinismul ortodox a fost o moda tarzie in viata neamului nostru, moda care n-a patruns in filonul profund al firii noastre nici macar acum, dupa mai mult de un mileniu de eforturi de crestinare. In perioada in care miturile evanghelice plaseaza nasterea si faptele lui Jeshua-Christos, neamul nostru, geto-dacii, dispuneau de un teritoriu de circa 8-10 ori mai mare decat cel prezent si de o populatie mai numeroasa de cel putin patru ori. Maruntele zeitati temporare fusesera maturate de reforma zamolxiana astfel ca singurul intermediar intre oameni si Dumnezeu mai ramasese, Zamolxe (Zamolxis). Daca as da religie cat de cat de mic credit civilizator, as sustine si as proba ca geto-dacii au fost monoteisti. Civilizarea insa se desfasoara exclusiv pe baza de cunoastere stiintifica a Lumii, pe creatie materiala si spirituala progresista si pe o severa comportare morala.

Citeşte mai departe…

Postat de: danlupu | ianuarie 26, 2010

Marele Geniu al Omenirii: Nicolae Tesla

Eminescu si Tesla-Mesagerii Divinitatii?
La inceput, Legile Naturii zaceau ascunse in noapte iar Dumnezeu a spus: „Sa fie Tesla!” Si a fost Lumina.

Oricat ar parea de ciudat acestei lumi decadente, Omenirea nu a fost, nu este si nu va fi niciodata abandonata de catre fiintele supraceleste ce ne vegheaza permanent evolutia. Atunci cand vremurile sunt pregatite, Providenta permite manifestarea in plan material a unor entitati trascedentale pur spirituale, ca insotitori ai unor suflete umane special alese, in scopul realizarii transformarilor necesare evolutiei marilor comunitati si ale Umanitatii in ansamblul sau. Prin infinita gratie a Parintelui Luminilor, la mijlocul sec al XIX -lea coborau din dimensiunile spiritualitatii pure in mijlocul poporului roman doua gigantice spirite fondatoare: MIHAI EMINESCU si NICOLAE TESLA. Daca primul avea sa-si dedice intreaga sa viata si energie sa fondarii limbii romane moderne, cel de-al doilea avea sa traseze directia dezvoltarii tehnice a intregii Umanitati pentru mileniul III.

Citeşte mai departe…

Postat de: danlupu | ianuarie 25, 2010

Cumplita Ratacire

Motto: Va veni ziua in care nasterea mistica a lui Isus, avand Fiinta Suprema ca tata, din pantecele unei virgine va fi asezata alaturi de povestea nasterii Minervei din creierul lui Jupiter.

Thomas Jefferson, fost presedinte al SUA

Initial, am vrut sa intitulez a doua parte a cartii Religia judeo-crestina este un amalgam de blasfemii si de falsuri grosolane. Acest titlu nu reusea sa cuprinda in totalitate cumplitele blasfemii si orori ale acestei religii, asa cum rezulta ele din textele pretins revelate divin si din documente istorice certe. Am folosit ca motto un citat din gandirea fostului presedinte american Thomas Jefferson (1743-1826), cu scopul de a atentiona pseudo-intelectualii religiosi ca sunt cu cel putin doua secole in urma Umanitatii prezente, daca nu cumva cu doua milenii. Fanaticii mistici vor incerca sa spuna ca Jefferson, presedinte al SUA intre 1801-1809, coautor al Declaratiei de independenta a SUA, a fost mason si anticrestin. Nimic mai fals! Masonii considera ca Biblia este o carte sacra (lumina), fapt pentru care o expun in templu, alaturi de Thora, Coran si Zend Avesta. Jefferson a fost un liber cugetator iluminat, care a reusit sa previna acapararea SUA de parazitii religiosi, fiind sustinut in acest sens de majoritatea populatiei doritoare de a trai intr-un stat laic.

Citeşte mai departe…

Postat de: danlupu | ianuarie 25, 2010

Alexandru Ioan Cuza

Alexandru Ioan Cuza (sau Alexandru Ioan I; n. 20 martie 1820, Bârlad, Moldova, astăzi în România – d. 15 mai 1873, Heidelberg, Germania) a fost primul domnitor al Principatelor Unite şi al statului naţional România. A participat activ la mişcarea revoluţionară de la 1848 din Moldova şi la lupta pentru unirea Principatelor. La 5 ianuarie 1859, Cuza a fost ales domn al Moldovei, iar la 24 ianuarie 1859 şi al Ţării Româneşti, înfăptuindu-se astfel unirea celor doua ţări române. Devenit domnitor, Cuza a dus o susţinută activitate politică şi diplomatică pentru recunoaşterea unirii de către puterea suzerană şi puterile garante şi apoi pentru desăvârşirea unirii Principatelor Române pe calea înfăptuirii unităţii constituţionale şi administrative, care s-a realizat în ianuarie 1862, când Moldova şi Ţara Românească au format un stat unitar, adoptând oficial, în 1862, numele de România,[1] cu capitala la Bucureşti, cu o singură adunare şi un singur guvern.[2]
Cuza a fost obligat să abdice în anul 1866 de către o largă coaliţie a partidelor vremii, denumită şi Monstruoasa Coaliţie, din cauza orientărilor politice diferite ale membrilor săi, care au reacţionat astfel faţă de manifestările autoritare ale domnitorului.

Mihai Viteazul, celebra pelicula regizata de Sergiu Nicolaescu si aparuta in 1970, ocupa a treia pozitie intr-un clasament realizat de Internet Movie Data Base, informeaza Ziarul de Iasi. Filmul a fost propunerea Romaniei pentru Oscar in 1972, la categoria “Cel mai bun film strain”.

Mihai Viteazul are nota 8,4 pe IMDb (din 2.880 de voturi) si este devansat, la categoria “Filme istorice”, de Schindler’s List (lansat in 1993, nota 8,9, cu 252.982 de voturi) si de Das Boot (lansat in 1981, nota 8,5, cu 65,552 de voturi).

Citeşte mai departe…

Articole mai vechi »

Categorii