Posted by: danlupu | September 27, 2008

Câteva noţiuni despre războiul psihologic, de Pavel Corut

Dragii mei cititori, evoluţia evenimentelor din Lume şi din ţara noastră m-a determinat să abordez acest domeniu secret, fascinant şi periculos – războiul psihologic. Tehnicile de război psihologic nu sunt deloc noi. Strategul chinez Sun Tzu a încercat să le sistematizeze, în lucrarea Arta războiului, încă în urmă cu 2.500 de ani. De atunci şi până în prezent, arsenalul de război psihologic a evoluat, s-a perfecţionat şi a devenit o formă deosebit de periculoasă de confruntare umană. Descoperirile ştiinţifice de vârf, din mai multe domenii, cum ar fi neurologia, psihologia, sociologia şi cibernetica, au accentuat gradul de periculozitate al acestuia, ridicându-1 deasupra războiului clasic şi nuclear. Acest pericol a determinat mai mulţi specialişti din ţările occidentale să propună incriminarea şi pedepsirea agresiunii psihologice, prin hotărâri ale ONU şi legi naţionale. Propunerile lor, pe deplin justificate de periculozitatea extremă a agresiunii psihice, au fost trecute cu vederea de legiuitorii mondiali şi naţionali, din mai multe motive: unii nu le-au înţeles, deoarece erau ignoranţi în acest domeniu; anumiţi funcţionari statali şi ai organismelor internaţionale sunt beneficiari direcţi ai acţiunilor de război psihologic, aşa ca nu au nici un interes să le interzică şi să le pedepsească; in fine, destui legiuitori naţionali şi internaţionali sunt pur şi simplu inactivi, primind remuneraţii fără a face nimic util pentru contribuabili.

 

Dacă legislaţia naţională şi internaţională nu ne apără deloc împotriva acţiunilor de război psihologic, ce putem tace noi, cetăţenii simpli? Aşteptăm să fim apăraţi de specialiştii din domeniu, respectiv, de psihologi şi ofiţeri de informaţii? Ar fi o aşteptare zadarnică, deoarece, pe de o parte, aceştia sunt prea puţini faţă de numărul agresorilor iar, pe de altă parte, mulţi sunt “botă” în acest gen pervers de război. Avem o singură soluţie să ne salvăm integritatea psihică, viaţa şi libertatea de conştiinţă: trebuie să învăţăm să ne apărăm singuri. Nu e problema prea grea şi nici periculoasa Periculos e să stăm cu mâinile în sân şi cu creierele deschise către intoxicările şi manipulările duşmane, de orice fel (politice, religioase, economice, cultural-ştiinţifice etc.).

Oamenii sunt înzestraţi cu instincte de apărare numai împotriva pericolelor materiale lesne de observat. De pildă, dacă zărim un individ înarmat cu o secure îndreptându-se ameninţător împotriva noastră, ne dăm imediat seama că vrea să ne agreseze şi adoptăm o conduită de apărare (ne retragem, ne pregătim să-1 dezarmăm, apelăm la ajutorul organelor de ordine etc.) Prea putini oameni, însă, sunt capabili să intuiască pericolele spirituale invizibile şi să-şi ia măsuri de apărare împotriva lor. De exemplu, câţi dintre dumneavoastră s-ar pregăti de apărare la apariţia unui individ simpatic, jovial, zâmbăreţ, cu voce blândă şi înfăţişare paşnică? Aproape nici unul, amicii mei. Armele ascunse în persoana unui astfel de individ pot fi însă mult mai periculoase decât securea din exemplu precedent. De exemplu, dacă individul este un agent instruit pentru agresiune psihică, vă poate produce răni mai cumplite decât o tăietură de secure. El vă poate intoxica şi sclaviza psihic pentru întreaga viaţă ori pentru o lungă perioadă de timp. El vă poate produce schilodiri psihice încă netratabile de ştiinţele timpului nostru (depresii, fobii, anxietăţi, impulsuri ucigaşe sau sinucigaşe etc). El vă poate chiar ucide, cu zâmbetul pe buze şi vorbindu-vă frumos, printr-o programare mentală de moarte. În prezent, programările mentale de moarte, sinucidere sau îmbolnăvire psihico-fizică sunt ceva obişnuit în practica agenţilor manipulatori. De regulă, astfel de acţiuni extreme vizează personalităţi importante din diverse domenii: ştiinţific, economic, pclitic, religios etc. De pildă, aproape sigur, bogatul om de afaceri Minai Erbaşu a fost programat mental pentru sinucidere.

Manipulatorii oculţi de diverse orientări (economice, religioase, politice etc.) au rezervat oamenilor obişnuiţi metode de război psihologic ceva mai blând, cum ar fi ameninţarea directă sau voalată, intoxicarea informativă (confuzionarea psihică), îmbolnăvirea psihică sau fizică, sclavizarea mentală şi manipularea psihică. Faptul că aceste metode nu vă ucid dintr-o lovitură nu înseamnă că sunt mai puţin periculoase pentru organismul dumncavoasatră. Ele vă îngrădesc libertatea de conştiinţă şi voinţă, vă determină să acţionaţi împotriva propriilor interese ori împotriva intereselor de grup (familie, naţiune), vă scurtează viaţa, datorită uzării premature a creierului agresat psihic. Din această cauză, vă propun să analizam împreună câteva aspecte practice privind agresiunea psihologică şi metodele de apărare folosite împotriva acesteia.

De la bun început, vă recomand să nu credeţi orbeşte tot ce vă scriu în acest capitol, ci să verificaţi raţional, cu creierele proprii, fiecare afirmaţie de-a mea. Nici un manipulator nu vă va face o astfel de recomandare, nu vă va îndemna să vă folosiţi conştiinţa şi gândirea pentru a judeca, a analiza şi a verifica veridicitatea informaţiilor oferite de el. De ce n-o face? Deoarece întreaga agresiune psihologică se bazează pe blocarea creierului cognitiv şi a raţiunii, în detrimentul emoţiilor puternice, chiar bestiale, declanşate de manipulator în creierul limbic al manipulatului.

1. Care sunt suporturile ştiinţifice pe care se bazează agresorii psi?

a. Agresorii psihici cunosc faptul că pământenii actuali sunt conduşi, în luarea deciziilor şi în acţiuni, mai mult de creierul emoţional (80%), decât de creierul cognitiv-raţional (80%). Ca atare, ei vor folosi metode care să declanşeze emoţiile din oameni până la limita blocării totale a creierului raţional (cognitiv). În astfel de situaţii, oamenii nu mai judecă normal, ci preiau cu titlul de adevăr orice slogan, lozincă ori sugestie a manipulatorilor. Cel mai frecvent, manipulatorii folosesc declanşarea emoţiilor de ură, frică, agresivitate, indignare şi nervozitate din creierul sălbatic (emoţional) al oamenilor-ţintă. În acest scop, ei folosesc stimuli chimici (droguri), imagini şi informaţii înfricoşătoare ori de natură a trezi ura şi indignarea, sugestii hipnotice şi alte mijloace. De exemplu, în acţiunea de război psihologic desfăşurată în naţiunea română, în decembrie 1989, forţele agresoare au inoculat spaima, ura şi agresivitatea în mulţi cetăţeni români, prin imagini şi informaţii false, transmise prin televiziunea naţională, prin presa scrisă şi prin zvonuri publice. În urma acelei acţiuni perverse, mulţi cetăţeni români s-au îmbolnăvit psihic, încât văd pretutindeni securişti-terorişti, suferă de anxietate, fobii, confuzii ori de alte boli psihice. Vă amintiţi că manipulatorii din decembrie 1989 vă bombardau cu imagini şi sugestii negative insistente, fără a vă lăsa timp să verificaţi dacă erau reale? Unele variante de manipulare erau atât de incredibile, încât, în mod normal, nu le-ar fi crezut nici copiii. Manipulatorii psihici ştiau însă că creierele emoţionale nu fac distincţia dintre adevăr şi ficţiune, că raţiunea multor români fusese blocată cu informaţii şi imagini şocante. Aşa a fost posibil ca mulţi români să creadă toate zvonurile din cadrul războiului psihologic exemplificat, chiar şi când acestea erau în mod vădit neadevărate (otrăvirea apei, aruncarea în aer a depozitelor de sânge din spitale, torturarea şi uciderea unui număr imens de revoluţionari etc). Cei care au trăit pe viu această acţiune de război psihologic şi au rămas cu mintea întreagă sunt nişte fericiţi. Mă întreb însă câţi din supravieţuitorii acestei agresiuni psihologice ce par sănătoşi ascund, de fapt, suferinţe psihice latente, în profunzimile creierului limbic (emoţional).

b. Agresorii psihici cunosc la perfecţie modul de creare, întărire şi folosire a reflexelor condiţionate cu diverşi stimuli: cuvinte, imagini, simboluri, sunete etc. Ei nu ezita niciodată să vă creeze astfel de reflexe negative, cu scop de a vă sclaviza psihic şi a vă manipula în direcţiile dorite de el De exemplu, prin acţiunea de război psihologic din decembrie 1989, românilor le-au fost imprimaţi în creiere stimuli negativi de reflexe condiţionate, de tipul securist-terorist, comunist-duşman, ateu-diavol etc. Ulterior, persoanele condiţionate cu astfel de stimuli au jucat şi joacă încă cum le dictează manipulatorii. De exemplu, e suficient să-i strigi unei astfel de persoane [/i]Securistule![/i] ca să se emoţioneze negativ, să nege cu vehemenţă apartenenţa la instituţia incriminată (Securitatea), să insulte şi să calomnieze membrii acesteia (securiştii), numai pentru a-şi demonstra “curăţenia” proprie. În realitate, o astfel de persoană are un comportament condiţionat printr-un stimul-cuvânt, astfel că manipulatorul o poate folosi cum vrea (o manipulează ca pe o păpuşă).

Condiţionarea cu stimulul ateu-diavol (o falsă identitate) este şi mai cumplită. Individul condiţionat este în stare să comită orice faptă chiar şi abominabilă, pentru a demonstra că nu este ateu şi a scăpa de frica de Divinitate ori de presiunea turmei îndoctrinată religios. În acest exemplu, la fel ca şi în precedentul, individul condiţionat psihic nu mai gândeşte deloc raţional, ci acţionează emoţional, sub influenţa reflexului deja întipărit în creierul său limbic. Să ne amintim că părintele reflexului condiţionat, savantul rus I. P. Pavlov, şi-a verificat descoperirea pe câini, deci, pe creiere bestiale! La fel de bestiali devin şi indivizii condiţionaţi, la apariţia stimulilor declanşatori de reacţii. Practic, manipulatorii le programează reacţiile emoţionale şi activităţile cu cea mai mare precizie. E clar că astfel de indivizi nu mai posedă conştiinţă neviciată şi voinţă liberă, ci sunt simpli sclavizaţi psihic? Aceasta îi face să cadă în nivelul subuman, chiar dacă, în aparenţă, sunt membri onorabili ai societăţii. Am observat că un jurnalist cu pretenţii intelectualiste şi elitiste, de la un mare cotidian central, este condiţionat psihic cu stimulii comunist-securist. Din această cauză, nu este în stare să facă nici o analiză politico-economică obiectivă şi ştiinţifică, ci scrie numai slogane, ca un robot. Astfel de indivizi, cam mulţi în societatea noastră, sunt pândiţi de un pericol grav: reflexele condiţionate implantate în creierele lor le macină neuronii şi le produce boli psihice grave, după mai mulţi ani de exersare. Aşa apar maniacii, depresivii, obsesivii, nebunii furioşi şi alţi alienaţi mintal. Manipulatorilor nici nu le pasă de involuţia psihică a acestora; ei îşi creează mereu noi “roboţi” psihici, prin condiţionare.

c. Agresorii psihici stăpânesc la perfecţie arta programării mentale a manipulaţilor, cu ajutorul sugestiilor, hipnozei şi aparaturii psihotronice care imită destul de bine gândirea umană (mai ales, activitatea electrică a creierului). Programarea mentală din cadrul războiului psihologic constă în imprimarea în creierul emoţional al persoanei manipulate a unor credinţe şi ordine de acţiune contrare intereselor proprii şi de grup (familie, organizaţie, naţiune). Creierul emoţional (limbic) este partea cea mai sălbatică din întregul creier. El nu face deosebiri raţionale de tipul adevăr-ficţiune, moral-imoral, legal-ilegal, drept-inechitabil. El execută pur şi simplu ordinele de acţiune imprimate în el de-a lungul evoluţiei (activităţile fiziologice automate şi inconştiente), precum şi ordinele hipnotice ale manipulatorului. Ca orice organ sălbatic, creierul emoţional dispune de o forţă şi o energie superioară celei din creierul cognitiv (raţional, neocortex). Datorită acestui fapt, în momente limită, el poate scurtcircuita (bloca) creierul cognitiv, preluând controlul întregului organism. In astfel de situaţii, persoana intoxicată psihic sau manipulată acţionează ca un robot, executând întocmai ordinele şi sugestiile manipulatorului. Ea nu mai gândeşte dacă face bine sau rău, ci acţionează ca sub imperiul unei forţe diabolice. De fapt, “posedările de demoni”, atât de popularizate şi de exploatate de paraziţii mistici, nu sunt altceva decât programări mentale negative, înscrise direct în creierul emoţional (în inconştientul persoanei îmbolnăvite). Creierul raţional-cognitiv al acestui tip de bolnav este scurtcircuitat, fapt pentru care persoanele din jur au impresia că discută cu un diavol ascuns în capul persoanei bolnave. În realitate, “diavolul” din cap constă în câteva circuite neuronale arhaice şi sălbatice, activate în creierul emoţional al individului “posedat”, care insistă să vorbească şi să săvârşească fapte ilogice, contrare celor din viaţa normală modernă. Avem de a face cu o “înviere a sălbaticului”, a unor arhetipuri sălbatice, în creierul emoţional al unui individ modern. Nici un fel de exorcizări nu rezolvă problema psihică a unui asemenea individ. Psihiatrii o pot rezolva relativ simplu: administrează medicamente care întăresc creierul cognitiv (raţional) şi închid circuitele neuronale de manifestare a creierului sălbatic (emoţional). Ignoranţii mistici nu au habar de acesta şi, ca să-1 citez pe criminalul Daniel Corogeanu, preot ce a ucis-o pe călugăriţa Irina Comici din Tanacu – Vaslui, acţionează brutal pentru exorcizarea “demonului”, pe motiv că acesta nu se vindecă cu pastile.

Programarea mentală negativă a unui individ matur, cu conştiinţă puternică şi discernământ format, nu este uşoară. Ea poate fi uşurată de slăbirea conştiinţei persoanei-ţintă cu droguri, alcool, oboseală cronică ori prin repetarea îndelungată şi litanică a unor formule de sugestie şi hipnoză. Din această cauză, nu trebuie să consumăm niciodată droguri şi alcool, nu trebuie să acceptăm discuţii sau emisiuni televizate când suntem obosiţi, nu e indicat să ne confruntăm psihic cu hipnotizatori declaraţi ori intuiţi de noi (propagandişti mistici, yoghini ori alţi indivizi care se străduie să ne convingă cu probleme contrare concepţiilor noastre fundamentale de viaţă), decât dacă posedăm un psihic puternic.

De regulă, manipulatorii moderni folosesc următoarele metode de programare mentală negativă (robotică) a persoanelor ţintă:

  • Întâi slăbesc conştiinţa creierului raţional (cognitiv), cu ajutorul unor droguri şi al alcoolului. Când conştiinţa este suficient de slăbită, ei îşi imprimă mesajele (ordinele) direct în subconştientul persoanei ţintă (în creierul emoţional), unde acestea vor acţiona imperativ. După ce persoana-ţintă se trezeşte, nu-şi mai aminteşte nimic din cele întâmplate, în mod raţional. în străfundurile creiemlui ei emoţional, însă, zac “diavolii” care o vor determina să facă exact ce i-a ordonat manipulatorul.
  • Dacă manipulatorul posedă o forţă hipnotică deosebită, el poate programa mental negativ persoana-tintă chiar şi când aceasta este trează (în stare de veghe). În această situaţie, mesajul manipulator rostit de agent cu blândeţe şi în mod litanic, trece de filtrul conştiinţei înşelate de glasul blând şi se imprimă direct în structurile neuronale ale creierului emoţional. Aceasta este tactica predilectă a propagandiştilor mistici de diverse orientări (preoţi, călugări, yoghini etc). Programarea mentală negativă din aceste cazuri este uşurată de sugestionabilitatea crescută a persoanei-ţintă, precum şi de gradul ei scăzut de cultură. Ne putem apăra de acest gen de programare mentală negativă, prin însuşirea unor solide cunoştinţe de cultură generală, a gândirii logice şi a modelelor raţionale de argumentaţie cu care putem combate programările agentului regresiv. De exemplu, eu am studiat foarte multă mitologie şi religie numai cu scopul de a găsi argumente raţionale de combatere a manipulării mistico-religioase.
  • Unii agenţi manipulatori moderni folosesc un fel de creier cibernetic (radiator psihotronic) cu care pot imprima în subconştientul persoanei-ţintă scurte mesaje. Încă din anii ’80, SUA şi URSS acţionau susţinut pentru dezvoltarea şi perfecţionarea acestui mijloc diabolic de programat conduita umană, prin creierul limbic (emoţional). Progresele obţinute de aceste două tabere au fost ascunse, fapt pentru care Securitatea română n-a ajuns niciodată la ele şi n-a folosit niciodată aparatura psihotronică de programare mentală, cum susţin unii propagandişti sau nebuni. Foarte probabil, însă, liderii Ocultei mondiale regresive au cumpărat aceste secrete şi le folosesc la manipularea unor lideri poiitico-economici sau religioşi de înalt nivel. Oculta mondială regresivă nu e o ficţiune, ci o realitate foarte neplăcută a zilelor noastre. John Coleman, fost rezident CIA pentru Africa, a deconspirat o parte din liderii Ocultei mondiale, în cartea Ierarhia conspiratorilor. Liderii oculţi sunt însă mult mai mulţi şi urmăresc impunerea unui imperiu mondial globalist-regresiv. Din această cauză, în seria Octogonul în acţiune, eu dezvălui şi combat acţiunile globalist-regresive.
  • Repetarea insistentă şi masivă a mesajelor manipulatorii, prin mass media sau zvon public, constituie una din cele mai uzitate metode de programare mentală negativă. Manipulatorii contează pe un fenomen probat ştiinţific: o idee repetată mult timp devine “adevăr” în majoritatea creierelor inculte sau semidocte, chiar dacă este vădit neadevărată şi contrară intereselor persoanelor manipulate. Aţi observat aplicarea acestei metode, prin mass media din socialism şi de după decembrie 1989. Propagandiştii socialişti se străduiau să prezinte exclusiv în negru capitalismul. Propagandiştii Ocultei globalist-regresive se zbat să preamărească avantajele societăţii de consum, concomitent cu denigrarea în bloc a realizărilor cu adevărat pozitive ale socialismului românesc. Această manipulare de amploare mondială se face cu toţi “eroii” în scenă: stăpâni (comanditari), organizatori – creatori de variante de manipulare, agenţi de influenţă, roboţi îndoctrinaţi prim metodele deja explicate şi “idioţi utili” (persoane inculte, care colportează variantele de dezinformare însuşite).
  • În fine, în cazuri extreme, manipulatorii folosesc manipularea prin mesaje subliminale introduse în filme şi sporturi publicitare (emisiuni televizate). Această metodă se bazează pe faptul că ochiul omenesc poate distinge numai 16 cadre pe minut, în mod conştient. La această frecvenţă de cadre, receptorul optic trimite imaginile în creierul cognitiv, spre a fi analizate raţional. Ce fac manipulatorii? Ei îşi înscriu mesajul de programare mentală negativă pe un cadru pe care îl intercalează între cele 16 recepţionate raţional, apoi măresc viteza de rulare a cadrelor către 20 pe minut. În acest caz, mesajul din imagine nu mai trece prin filtrul conştiinţei receptorului (discernământul), ci pătrunde direct în creierul emoţional, unde se imprimă ca un ordin. Dacă respectivul cadru cu mesaj subliminal a fost intercalat într-o secvenţă de film deosebit de emoţionantă, mesajul se imprimă profund în creierul limbic, acţionând ca un ordin imperativ inconştient. Savanţii americani care au făcut acest experiment s-au îngrozit de efectele sale. Ei au intercalat un cadru cu mesaj subliminal relativ nevinovat – o reclamă la o anumita marcă de săpun, într-un spot de televiziune. A doua zi, zeci de mii de receptori ai mesajului subliminal au mers ca roboţii la magazine, şi au cumpărat numai săpunul respectiv. Imaginaţi-vă ce s-ar fi întâmplat, dacă mesajul subliminal ar fi cuprins sugestii de violenţă, crimă, sinucidere etc! Din păcate, manipulatorii moderni folosesc astfel de mesaje, inclusiv pe Internet. Aceasta explică din plin alienarea unor tineri internauţi, sinuciderile şi crimele abominabile săvârşite de unii dintre ei. De exemplu, o statistică americană arată că 60.000 de studenţi de-ai lor se sinucid în fiecare an. Ce motiv ar avea un tânăr aflat în pragul vieţii să se sinucidă? Programarea mentală negativă, bat-o focul!

Am folosit mereu expresia programare mentală negativă, deoarece există şi programarea mentală pozitivă. Cei care mi-aţi citit cărţile de arta succesului ştiţi despre ce este vorba. Putem fi programaţi pozitiv, prin sugestii pozitive ori ne putem autoprograma pozitiv, prin autosugestii pozitive, cu scop de a obţine efecte benefice: vindecarea de boli, dezvoltarea unor calităţi de personalitate, dezintegrarea unor vicii şi defecte de personalitate, creşterea randamentului creierului şi al muşchilor, prelungirea vieţii active peste vârsta de 100 de ani şi chiar întinerirea.

În concluzie la acest punct (1) putem afirma, fără a greşi cu nimic, că agenţii confuzivi şi manipulatori folosesc cele mai noi descoperiri ale ştiinţelor pentru a ne agresa psihic, a ne intoxica informativ si a ne manipula în direcţiile dorite de ei. Putem rezista la acest gen pervers de agresiune, dacă ne însuşim solide concepţii de viaţă bazate pe cunoaşterea ştiinţifică a Lumii, nu consumăm droguri şi alcool, nu ne lăsăm intoxicaţi informativ când suntem obosiţi şi reacţionăm raţional, cu argumente logice, la orice încercare de intoxicare sau manipulare. Cu această ocazie, aflaţi din ce cauză am o poziţie aproape singulară în mass media românească, apărând Securitatea şi securiştii. Pur şi simplu, nu vreau să mă las manipulat de propaganda oculţilor regresivi şi-i învăţ şi pe alţii să procedeze la fel.

Să mă explic, nu? Personal, nu am nici un motiv de simpatie si părtinire pentru Securitate si securisti. din următoarele cauze:

  • Securitatea komintemistă, organizată de ocupanţii sovietici, în perioada 1944-1964, mi-a reprimat mai mulţi membri de familie. Tata, fost erou-aviator pe frontul de Est, a făcut un an şi şase luni de lagăr, devenind deţinut politic (a fost reabilitat, în 1964). Fratele tatii, Costache, a săpat la Canalul Dunăre-Marea Neagră, sectorul Poarta Albă, doi ani, îmbolnăvindu-se de tuberculoză şi murind înainte de vreme. Bunicul patern, Costică Coruţ, a orbit şi a murit de supărare pentru că “tovarăşii” i-au luat circa 11 hectare de pământ pe care îl cumpărase cu trudă şi cu economii crâncene. Bunicul matern, Ion Chisac, a plantat orez la puşcăria Jimbolia, timp de trei ani, pentru “crima” de a fi posedat un cazan de făcut ţuică. Copilăria mea a fost marcată puternic de arestarea tatălui de către Securitatea komintemistă (1954).
  • Securitatea naţională românească, formată după curăţarea vechii securităţi kominterniste (1964-1968), a devenit represivă, după 1980, contribuind la impunerea cultului dictatorului Ceauşescu. Ca orice om cât de cât cult şi gânditor, m-am opus acestui cult şi a relelor care îl însoţeau: promovarea non-valorilor, nepotismul, minciuna generalizată la nivel conducere de stat, dezinformarea cetăţenilor, tratarea inumană a cetăţenilor simpli (lipsă de căldura, apă, gaze, lumină electrică etc), corupţia înalţilor lideri politico-administrativi etc. Pentru această atitudine corectă, similară celei pe care o am în prezent, am fost urmărit de Unitatea Militară 0632A din Securitate, sub acuzaţia de “grave manifestări ostile la adresa conducerii de partid şi de stat”. Pe timpul urmăririi mele, s-au folosit mijloace deosebit de dure, cum ar fi ameninţarea, filajul de intimidare (pe faţă), interceptarea convorbirilor, provocări etc. Urmăritorii au fost duri, deoarece eram un profesionist informativ de înaltă calificare, cunoscător al mijloacelor şi metodelor de urmărire şi foarte periculos prin funcţia ce o deţineam (şef birou contraspionaj în Direcţia informaţii a Armatei). Nu ştiu cum au aflat americanii de această urmărire, dar, în toamna anului 1994, am fost prezentat ca ofiţer de Securitate dizident, într-o emisiune făcută de Vladimir Tismăneanu, pe postul de radio Vocea Amcricii, post din subordinea CIA.În pofida celor relatate mai sus, eu nu mă înscriu în propaganda generalizată şi insistentă, organizată, de oculţii regresivi şi alte forţe, împotriva fostei Securităţi. De ce n-o fac? Deoarece am rămas un om relativ cult şi destul de gânditor, încât să nu mă las manipulat de nimeni. În concret, această propagandă cu caracter general urmăreşte să vă abată atenţia de la adevăruri concrete şi dureroase, cum ar fi:
    – Guvernanţii corupţi, politrucii şi alţi profitori din socialism au fost vinovaţi de suferinţele populaţiei, nu cei câteva mii de securişti (9.500).
    În decembrie 1989, Securitatea română n-a torturat şi n-a ucis un singur cetăţean român. Verificările efectuate de procurorii militari, timp de 18 ani, au demonstrat că agenţi străini, militari ai Armatei, luptători ai Gărzilor Patriotice şi revoluţionari înarmaţi au ucis cei circa 1050 de cetăţeni români şi străini, în decembrie 1989.
    – În ultimii 18 ani, majoritatea avuţiei naţionale româneşti a fost înstrăinată către trusturi globalist-regresive, de legiuitori şi guvernanţi corupţi sau incompetenţi, nu de securişti. Majoritatea agenţilor manipulatori ai Ocultei globalist-regresive din mass media se dau de ceasul morţii să ascundă acest jaf făcut de stăpânii lor, răspândind variante de dezinformare prin care acuză nişte prăpădiţi de securişti de această crimă grozavă. În realitate, majoritatea covârşitoare a amărăştenilor de securişti n-au pus mâna pe un cap de aţă, s-au încadrat în noile servicii informative (democratice!), trăiesc din pensii ori din slujbe modeste, pe la diferiţi patroni români şi străini.
    – Foştii securişti n-au influenţat în nici un fel evoluţia proastă a politicii şi economiei româneşti, nici direct, nici prin foşti informatori ori alte surse de informare. Politica falimentară a fost concepută şi aplicată de creiere tembele sau corupte de politicieni români, de tipul lui Victor Ciorbea, Ion Iliescu, Emil Constantincscu, Sorin Pantiş, Vasile Radu, Miron Mitrea, Dan Ioan Popescu, Călin Popescu Tăriceanu, “Vodcăroiu”, Adrian Năstase, Codruţ Sereş, Gherman, Tărăcilă, Oprişan, Ion Diaconescu etc. Avem vinovaţi concreţi şi probaţi, demni de trimis la ocnă, dar manipulatorii ne sugerează să ne batem cu fantomele fostei Securităţi. Este o manipulare atât de străvezie! Cum să mă las eu, un om cult şi matur în gândire, păcălit cu ea? Din păcate, o pleiadă de pseudo-intelectuali se lasă păcăliţi şi susţin această manipulare, ca roboţi sau ca idioţi utili.

Care sunt scopurile urmărite în războiul psihologic?

Acţiunile de război psihologic se organizează şi se desfăşoară întotdeauna cu scopuri foarte precise, tangibile, într-un timp mai scurt sau mai lung, de decenii sau chiar de secole. Nu oricine îşi poate permite să pornească războaiele psihologice mondiale sau acţiuni agresive psihologice de mai mică amploare. Marile puteri care se ocupă de această formă deosebit de perversă şi extrem de periculoasă de confruntare umană sunt numite, în termeni de specialitate, comanditari. De regulă, acestea fac parte din următoarele categorii:

a. Superputeri politico-militare independente sau în coaliţie. A doua jumătate a secolului trecut a fost dominată de doi comanditari de coaliţie, lagărul socialist şi gruparea capitalistă, conduşi de două superputeri politico-militare – URSS şi SUA. Aceste forţe au dus un cumplit război psihologic, numit şi război rece, război finalizat cu victoria capitalismului. Deşi socialismul avea destule neajunsuri, victoria capitalismului nu a însemnat victoria democraţiei, progresului şi civilizaţiei umane. Societatea de consum este mult mai periculoasă pentru viaţa prezentă şi de perspectivă a Umanităţii decât socialismul. Ea dezumanizează şi îmbolnăveşte masele largi, sărace şi medii, prin mai multe metode: nesiguranţa vieţii şi economică, promovarea imoralităţii şi degradării umane prin alcoolism şi consum de droguri, epuizarea şi îmbătrânirea prematură a cetăţenilor datorită supra-muncii în condiţii de crâncenă concurenţă. Societatea de consum epuizează rapid resursele limitate ale Terrei (combustibili, minereuri etc.) şi poluează masiv, astfel că pune în pericol viaţa generaţiilor viitoare. Societatea de consum polarizează excesiv bogăţiile Lumii, adunând majoritatea avuţiilor în mâinile liderilor Ocultei globalist-regresive… Desigur, specialiştii societăţii de consum au grijă să ascundă toate aceste grave pericole pentru Umanitate sub acţiuni de război psihologic de lungă durată, despre care vom mai vorbi în acest capitol.

b. Oculta globalist-regresivă reprezintă cea mai mare putere economică comanditară de război psihologic mondial complex: economic, politic, militar şi religios. Ea este compusă din câteva zeci de mii de indivizi de toate rasele şi naţionalităţile, care au acaparat, deja mai mult de 50% din avuţia mondială. Procesul de acaparare continuă, prin agresiuni militare, politice şi economice acoperite psihologic. Visul liderilor oculţi regresivi este de a stăpâni întreaga Lume pământeană ca pe un imperiu condus de ei, deocamdată, din umbră. Oculta globalist-regresivă este cea mat retrogradă forţă actuală, cel mai mare pericol pentru viitorul sănătos, demn, prosper şi fericit al Umanităţii. Orânduirea socială aleasă de Oculta globalist-regresivă pentru dominaţia mondială este un melanj dintre capitalismul sălbatic si sclavagismul “luminat”. În prezent, mai mulţi lideri statali şi din organizaţiile internaţionale sunt membri sau agenţi ai Ocultei globalist-regresive.

c. Marile culte religioase sunt comanditare de războaie psihologice zonale, cu tendinţe de mondializare. În ultimii douăzeci de ani, trei mari culte religioase şi-au sporit agresivitatea acţiunilor de război psihologic. Creştinismul a devenii agresiv pentru a-si recâştiga roboţii şi idioţii utili din fostele ţări socialiste. Islamul a devenit deosebit de agresiv, încercând să justifice terorismul de grup sau individual si să racoleze noi adepţi din ţările civilizate. Hinduismul a invadat lumea occidentală cu mijloace şi metode de manipulare psihică specifice civilizaţiei simbolice orientale. Alături de ei, în ultimul timp, se impune viguros misticismul chinezesc, răspândit prin scrieri şi agenţi persoane fizice ori juridice (asociaţii). Confuzionarea şi manipularea mistică a Omenirii sunt disputate, în primul rând, de aceste patru mari forţe aflate deja în război psihologic. Sectele şi curentele mistice mai mici desfăşoară acţiuni de război psihologic de mică amploare, individuală, de grup sau de mică zonă

Toate forţele implicate în războaiele psihologice mondiale sau zonale urmăresc trei scopuri principale: economic, politic şi religios. În subsidiar, unele urmăresc şi scopuri militare. De pildă, SUA urmăreşte să izoleze, să slăbească şi să înfrângă Rusia şi pe plan militar, după ce a înfrânt-o în plan psihologic şi economic, impunându-i propriul sistem politic (capitalismul). Rusia nu se dă bătută, astfel că pericolul unui conflict mondial nuclear atârnă deasupra capetelor noastre.

1. Scopurile economice ale oricărei agresiuni moderne sunt acoperite întotdeauna de acţiuni de război psihologic. În vremea noastră, nu mai poţi acţiona ca-n feudalism, să jefuieşti pur şi simplu. Omenirea dispune de norme de drept internaţional şi de organisme destinate să menţină pacea şi colaborarea între naţiuni – ONU şi Consiliul de Securitate. Ca atare, orice agresor interesat să-şi atingă un scop economic se străduie să dea aparenţă de legalitate şi umanism acţiunilor sale jefuitoare. Aceasta îi obligă să apeleze la diverse forme de război psihologic şi de propagandă neagră sau obişnuită. De pildă, liderii oculţi ai clanurilor petroliştilor şi producătorilor de echipament militar din SUA aveau interese presante de a invada Irakul. Primii doreau să exploateze cât mai ieftin sau chiar pe gratis imensele rezerve de petrol irakian. Ceilalţi erau interesaţi să vândă cât mai mult şi cât mai scump echipament militar, atât guvernului SUA, cât şi altor naţiuni din NATO (avioane, elicoptere, tancuri, armament de infanterie şi geniu, uniforme, medicamente, alimente etc.).

Un război cu Irakul era deosebit de rentabil pentru cele două clanuri oculte din SUA, însă nu prea existau motive de declanşare a acestuia. Ce au făcut oculţii regresivi? Au apelat la un agent de-al lor de mare talie, George W. Bush, preşedintele SUA (tatăl lui este membru deplin al Ocultei globalist-regresive). Preşedintele yankeu s-a aliat cu alt agent al Ocultei globalist-regresive, Tony Blair, premier al Marii Britanii şi au început războiul psihologic împotriva lui Saddam Hussein. În acest scop, i-au pus în cârcă o serie de învinuiri grave: încălcarea drepturilor omului, sprijinirea terorismului mondial, folosirea de armament chimic şi biologic (pe care tot americanii i-l furnizaseră) etc. Agenţi secreţi şi diplomaţi din cele două ţări, SUA şi Marea Britanie, au fost puşi să falsifice documente şi informaţii, pentru a justifica agresiunea militară. În faţa agresiunii psihologice, Hussein a cedat, permiţând delegaţilor ONU şi ai Consiliului de Securitate să facă inspecţii în Irak. Aşa cum aţi aflat din mass media, inspectorii n-au descoperit probe incriminante. Ca atare, majoritatea membrilor Consiliului de Securitate n-au aprobat invazia. Oculta globalist-regresivă a făcut o demonstraţie de forţă: a declanşat războiul de agresiune împotriva Irakului, cu încălcarea normelor de drept internaţional şi ale ONU. Mai mult, a târât în această acţiune abominabilă şi alte naţiuni membre NATO, printre care şi naţiunea noastră. Liderii oculţi regresivi din spatele lui Bush şi Blair şi-au atins scopurile economice. Războiul psihologic continuă, însă, pentru a convinge cât mai mulţi pământeni că agresiunea militară asupra Irakului a fost justificată de motive umanitare şi antiteroriste. Destui idioţi chiar cred această variantă de manipulare. Ruşii au replicat recent, cu un război mai mic, în Georgia, acoperindu-l cu o acţiune psihologică asemănătoare.

2. Scopurile politice ale marilor puteri se ating întotdeauna prin războaie psihologice de lungă durată, de decenii sau secole. De regulă, aceste acţiuni de război psihologic urmăresc impunerea în conştiinţa maselor a unui anumit tip de orânduire politico-economică, cu excluderea hotărâtă a oricărei alte forme de organizare socială. Din acest punct de vedere, noi, românii, ne aflăm încă în plin război psihologic. Deşi orânduirea socialistă a fost înlocuită legal şi material (economic) cu capitalismul, fără sacrificii umane prea mari şi în scurt timp, liderii Ocultei globalist-regresive nu se culcă pe laurii victoriei. Ei continuă agresarea psihologică a populaţiilor din fostele state socialiste, printre care şi România, cu scop de a şterge din memoria cetăţenilor avantajele socialismului şi a le impune credinţe oarbe în superioritatea capitalismului. Pentru atingerea acestui obiectiv de lungă durată (de câteva decenii), oculţii regresivi folosesc adevărate armate de agenţi, roboţi psihici şi idioţi utili, precum şi o mulţime de mijloace de informare în masă, transformate în mijloace de intoxicare psihică, dezinformare şi manipulare. Nu e nevoie să vi le descriu în amănunt, căci le simţiţi zilnic acţiunea pe propriile creiere.

Acţiunile de confuzionare psihică întreprinse de agenţii, roboţii şi idioţii utili din România sunt la fel de proaste şi de dezgustătoare ca şi propaganda comunistă proletcultistă. Ele nu se bazează pe adevăruri verificabile de către raţiunea cetăţenilor, ci pe slogane şi clişee manipulatorii. În unele cazuri, agenţii oculţi sunt de-a dreptul ridicoli în alegaţiile lor. De exemplu, cum să critici construcţiile socialiste, când mai mult de trei sferturi din populaţia românească le folosesc ca locuinţe, biblioteci, case de cultură, teatre etc? Cum să critici locuinţele socialiste, primite de cetăţeni la preţuri scăzute şi în condiţii de plată avantajoase, când „democraticul capitalism” le oferă locuinţe similare la preţuri de 15-20 de ori mai mari? Cum să nu-ţi roşească obrazul, când faci propagandă negativă pe tema locuinţelor ieftine din socialism, în timp ce statisticile actuale arată că numai 7% din populaţie îşi mai poate cumpăra o locuinţă, îndatorându-se pentru decenii? Totuşi, aproape zilnic, vedeţi agenţi, roboţi şi idioţi utili ai Ocultei globalist-regresive făcând astfel de propagandă prin mass media. Să nu-i luăm la huiduit?

Adevărata democraţie începe din sectorul economic. Numai persoanele asigurate economic (casă, loc de muncă bine plătit, rezerve de bani, bunuri imobile, firme prospere etc.) se pot bucura de drepturile şi libertăţile democratice fun­damentale: libertatea cuvântului, libertatea conştiinţei, dreptul de liberă asociere în partide şi organizaţii etc. Cum să-şi spună un om sărac cuvântul, dacă nu are bani să-şi facă un ziar ori un post de televiziune? Să ţină cuvântări în stradă, ca ticniţii din Londra? Cu ce bani să-şi facă un om sărac partidul prin care să-şi promoveze interesele şi să-şi exercite dreptul de asociere? Aţi înţeles că drepturile şi libertăţile democratice sunt pentru cei bogaţi? Acesta este principiul fundamental secret al capitalismului.

Ce capătă majoritatea săracă sau din clasa medie în capitalism? Ei capătă firimituri de la masa bogaţilor şi iluzii, să aibă impresia că se bucură de drepturi şi libertăţi. Agenţii oculţi scot în evidenţă tocmai aceste firimituri, le hiperbolizează şi susţin că sunt cele mai grozave cuceriri ale „democraţiei” capitaliste. Am pus „democraţie” între ghilimele, deoarece capitalismul şi democraţia se exclud. Demos-popor şi kratia-putere nu există în capitalism. În această orânduire, adevărata putere o au persoanele situate deasupra poporului, făţiş sau ocult, care au concentrat în mâinile lor bogăţiile şi informaţiile. N-am dreptate?

Să vedem ce “drepturi şi libertăţi” scot în evidentă agenţii oculţi regresivi, mai ales prin mass media si cărţi!

  • Dreptul la homosexualitate şi perversuni sexuale.
  • Dreptul de a se lăsa intoxicaţi mistic.
  • Dreptul de a vota un partid sau o persoană, chiar dacă nu le place nici unul (una).
  • Dreptul de a comenta pe Internet sau oral orice ştire ori informaţie. Aceasta este o supapă psihică, prin care nemulţumiţii îşi derulează energia şi fraierii au sentimentul că participă la viaţa socială, că-şi spun părerile. Aceste comentarii sunt şi un barometru pentru oculţii regresivi: ele stabilesc cât de imbecilizări sunt cei care comentează sau cât de fricoşi au rămas, de nu îndrăznesc să-şi expună părerile cu numele propriu, ci cu pseudonime. Din această cauză, membrii forumurilor serioase, netemători de presiunile şi manipulările Ocultei globalist-regresive, îşi folosesc numele reale.
  • Dreptul de a se manifesta bestial la diverse concerte cu urlete afro-americane, prezentate drept muzica ori la meciuri de fotbal.
  • Dreptul de a se tembeliza, recepţionând din televizoare ştiri negative şi morbide, zvonuri mărunţele, variante de dezinformare şi manipulare, filme de groază, porno ori mistice etc.
  • Dreptul de a ucide ori a se sinucide după modelele prezentate pe larg în mass media.

A auzit cineva de dreptul ia viaţă sănătoasă şi prosperă? De dreptul la un loc de muncă sigur, plătit corect? De dreptul la o locuinţă civilizată? De dreptul la…? Nu, n-aţi auzit şi nici nu veţi auzi. În schimb, agenţii Ocultei globalist-regresive susţin că boschetarii şi copiii străzii se bucură de dreptul democratic de a trăi cum vor. Halal democraţie! Halal civilizaţie umană! Vă rog să cugetaţi profund şi să stabiliţi, cu minţile dumneavoastră, cam ce drepturi democratice fundamentale aţi exercitat în folosul propriu! Pun pariu că sunt descurajator de puţine. Agenţii oculţi regresivi vă bombardează însă zilnic cu variantele lor „luminoase”. Din fericire, nici ei nu mai pot ascunde faptul că până şi Justiţia din capitalism acţionează funcţie de poziţia economică a făptuitorului. Un amărât de ţăran bătrân, care a refuzat să cedeze un petec de grădină moştenit de la părinţi, a încasat trei ani de puşcărie pentru încălcarea hotărârii judecătoreşti. Doamne, ce justiţiari judecători avem! Nici un infractor nu scapă de vigilenţa lor. În acelaşi timp, indivizii bogaţi, acuzaţi de grave infracţiuni economice, cu pagube de multe miliarde de euro din averea ţării, sunt plimbaţi în limuzine şi dau interviuri televizate. Nici un judecător nu îndrăzneşte să le mişte măcar un fir de păr din cap. Hoţii se acoperă unii pe alţii în Parlament, indiferent de culoarea politică, refuzând să trimită în Justiţie deputaţi acuzaţi de infracţiuni grave: trădare prin transmitere de secrete (Codruţ Sereş), mită şi trafic de influenţă (Adrian Nastase), spălare de bani, evaziune fiscală etc. Sistemul politic e vinovat pentru această injustiţie, nu naţiunea română, cum insinuează perfid agenţii Ocultei globalist-regresive. Naţiunea română nu are în sânge morbul corupţiei şi injustiţiei. Orânduirea capitalistă interbelică şi postdecembristă i l-a inoculat.

3. Nu există mare religie fără planuri subtile de război psihologic împotriva ateilor şi a maselor care ar putea fi intoxicate şi atrase în jugul sclaviei psihice. Istoria religiilor este istoria luptelor şi războaielor psihologice pentru cucerirea şi întunecarea minţilor omeneşti cu mituri şi ritualuri din comuna primitivă (sălbatică).

Religiile au folosit înaintea organizaţiilor statale mijloace specifice războiului psihologic: sugestia negativă, înşelăciunea, ameninţarea cu pedeapsa divină, condiţionarea psihică negativă, intoxicarea cu informaţii şi imagini sălbatice, manipulare către scopurile vizate de liderii religioşi, extorcarea maselor îndoctrinate. Sugestia şi hipnoza destinate înrobirii psihice au fost descoperite şi folosite empiric în India, de către iniţiaţii religioşi. De la ei, le-au aflat orientalii-creatori de religii (evreii şi arabii), apoi, europenii profitori de religii. Aceste mijloace utilizabile pentru tratarea unor suferinţe omeneşti au fost şi sunt folosite pentru intoxicarea mistică şi schilodirea sufletească a adepţilor religioşi. Ele sunt folosite pentru a introduce în creierele emoţionale ale adepţilor a unor sentimente distructive, cum sunt ura faţă de cei de altă religie, frica de divinităţi, confuzii cu privire la modul de apariţie, organizare şi funcţionare a Universului şi Omenirii. Din această cauză, un individ complet îndoctrinat religios este un nebun în stare de libertate. Care om sănătos la minte ar putea crede aberaţiile sălbatice din miturile şi dogmele religioase?

Religiile sunt extrem de periculoase pentru sănătatea psihică şi viaţa supuşilor, deoarece îşi arogă, în mod orgolios, dreptul de a vorbi în numele Divinităţii. Majoritatea oamenilor simt nevoia de ocrotire divină, fapt pentru care, până la apariţia unei culturi solide, îşi deschideau sufletele (creierele emoţionale) în faţa agenţilor mistici. Aceştia nu ezitau să le schilodească sufletele cu produsele lor sălbatice.

Religiile sunt una din cauzele fundamentale ale suferinţelor omeneşti şi a situaţiei mizere în care se zbate o marc parte din Umanitate. Ele sunt un instrument prin care Oculta globalist-rcgresivă intoxică psihic, aduce la ascultare şi manipulează imensele mase populare. Cazul de condiţiore psihică religioasă prezentat în partea beletristică a cărţii este real. Un tânăr moldovean aflat la studii în Moscova a fost condiţionat psihic să se simtă îngrozitor de rău, dacă nu mergea cel puţin o dată la două zile în catedrala Elohovskaia, să se roage la icoana lui Isus Hristos. Eu i-am explicat mecanismul psihic prin care yoghinii creştini pe care îi frecventa l-au schilodit psihic şi am depus eforturi extraordinare pentru a-l elibera din sclavia psihică însoţită de suferinţă. Toţi propagandiştii mistici sugestionează negativ, cu scop de a confuziona psihic persoanele ţintă. Ei urmăresc să substituie sistemul sigur de repere reale din minţile oamenilor cu sistemul mistic imaginat de ei, desprinzând oamenii de realitatea obiectivă în care trăiesc. Încă de prin anii ’80, amiralul H. P. Cathala, şeful contraspionajului militar francez, avertiza Lumea că intoxicatorii mistici alienează în masă, prin distrugerea reperelor din realitatea obiectivă. Cathala nu era nici securist, nici comunist, nici ateu. Dacă îi citiţi cartea Epoca dezinformării, veţi înţelege că lupta împotriva manipulării religioase, implicit negative, nu cunoaşte graniţe ideologice sau naţionale.

Fiecare cult religios, chiar şi cel mai mic, are un plan propriu de prozelitism, adică de război psihologic pentru intoxicarea, sclavizarea şi manipularea de noi creiere omeneşti. Nici unul dintre liderii marcanţi ai lumii actuale nu pare să fi observat acest lucru. Dimpotrivă, în multe cazuri, forţa religiei s-a împletit cu forţa statului sau a organizaţiilor politice, cu scop de a manipula turmele de religioşi către soluţii politico-economice stabilite de agresorii economici. De exemplu, jefuirea cruntă a naţiunii române, în perioada postdecembristă, s-a făcut cu ajutorul majorităţii cultelor religioase din România. Acestea au slăbit dorinţa de rezistenţă a oamenilor în faţa agresiunii economice, i-au manipulat sa accepte jefuirea ca pe o pedeapsă divină, i-au învăţat să fie supuşi faţă de agenţii Ocultei globalist-regresive. În compen-saţie, slujitorii religioşi au primit privilegii imense, înscrise chiar în legi, începând cu Constituţia. Astfel, ei au căpătat sprijin statal în procesul de tâmpire mistică a copiilor din şcoli şi orfelinate, dreptul de a face propagandă mistică în organe de stat (Justiţie, Armată, penitenciare) şi de a-şi ridica coşmeliile religioase în orice loc (chiar şi în parcuri şi rezervaţii naturale). De asemenea, agenţii mistici au fost recompensaţi, de guvernanţi corupţi sau ignoranţi, cu salarii statale, cu subvenţii băneşti periodice, cu scutiri de impozite şi taxe. Toate acestea, smulse din sângele prostitului popor. Din această cauză, statul român şi-a pierdut caracterul laic, devenind un stat religios. Cum altfel poate fi numit un stat în care jurământul pe o carte de mituri religioase, biblia, este impus în Parlament, Preşedinţie, Justiţie?

Oculta globalist-regresivă contează foarte mult pe factorul religios, pentru impunerea imperiului mondial propriu. Ca atare, cele mai mari culte religioase sunt subvenţionate discret şi ajutate să-şi propage otrăvurile prin mass media. O parte însemnată din liderii religioşi sunt membrii deplini ai Ocultei globalist-regresive sau agenţi de prim rang ai acesteia, îmbogăţirea cultelor religioase, prin spolierea indivizilor intoxicaţi ţi manipulaţi, este unul din scopurile oculte. Forţele care lupta direct împotriva manipulării religioase sunt, deocamdată, slabe. Datorită acestui fapt, agresiunea psihologică mistică a obţinut mari succese în imbecilizarea şi schilodirea psihică a mari mase de oameni din fostele ţări socialiste. Chiar şi unele persoane culte, care cunosc faptul că religia este o simplă manipulare în slujba oculţilor, nu renunţă la ritualurile formale şi nu-şi expun făţiş părerile, de frica presiunii maselor religioase. De exemplu, astfel de persoane nu renunţă la botez, cununie, înmormântare cu slujbă religioasă, slujbe religioase la diverse sărbători etc. Recent, autorul englez Richard Hawkins a tipărit cartea Himera credinţei în Dumnezeu, carte scrisă de pe poziţii darwiniste şi ateiste. I-a trebuit ceva curaj s-o facă, deşi, la fel ca mulţi alţii, Hawkins confundă zeii sălbatici din biblie cu Dumnezeu. Avem mult de discutat pe această ternă. La începutul anului viitor, voi lansa volumul Cumplita rătăcire, carte în care voi trata pe larg periculozitatea religiilor pentru sănătatea mentală şi prosperitatea oamenilor.

Care sunt participanţii la războiul psihologic de diverse forme?

Principalii participanţi la această formă periculoasă de confruntare sunt agresorii şi victimele. Mai rar, apar combatanţi care nu acceptă rol de victime şi se bat cu toată pu­terea spiritelor lor culte şi libere, pentru a-şi apăra viaţa, integritatea psihică, libertatea de voinţă şi conştiinţa.

Agresorii din războiul psihologic cuprind următoarele categorii:

  • a. Comanditarii sunt mari puteri economice, politice, militare sau religioase care stabilesc scopurile de atins prin război psihologic şi susţin logistic (financiar, material) războaiele religioase. Exemple de comanditari de diverse mărimi: Oculta globalist-regresivă, state agresive, liderii religioşi din vârful structurilor cultelor şi sectelor, mişcările fasciste şi sioniste etc.
  • b. Organizatorii războaielor psihologice sunt specialişti din domeniul informaţiilor, psihologiei, sociologiei, economiei, ciberneticii etc. Ei planifică detaliat fiecare acţiune psihologică agresivă, pe etape succesive, care trec din una în alta, pe măsură ce se îndeplinesc. Organizatorii elaborează marile variante de intoxicare şi manipulare, stabilesc numărul şi dispunerea agenţilor din câmpul de confruntare psihologică, calculează şi ţin evidenţa cheltuielilor efectuate pentru fiecare etapă de război în parte. Oculta globalist-regresivă dispune de un adevărat stat major de organizare a războiului psihologic mondial, compus din cele mai luminate minţi din domeniile ştiinţifice necesare. Aceştia sunt foarte bine plătiţi, fapt ce explică de ce somităţi ştiinţifice se pun în subordinea Ocultei globalist-regresive. De regulă, statele agresive au comandamente de luptă psihologică, formate din ofiţeri ai serviciilor secrete şi armatelor, precum şi din specialişti civili bine pregătiţi. Cultele religioase actuale nu mai lucrează haotic, empiric şi la întâmplare. Ele au atras în conducere specialişti în război psihologic, care planifică fiecare acţiune agresivă, la fel ca şi specialiştii laici.
  • c. Agenţii de intoxicare şi manipulare sunt specialişti care, în mod conştient şi voit, îndeplinesc sarcini din planurile de război psihologic, contra unor sume de bani. Numărul acestora este foarte mare, la nivel mondial (zeci de milioane). Cel mai frecvent, comanditarii şi organizatorii recrutează ca agenţi de intoxicare-manipulare persoane culte şi curajoase din rândul ofiţerilor de informaţii, jurnaliştilor, proprietarilor de mijloace de comunicare în masă, fanaticilor mistici sau politici, liderilor de opinie, liderilor religioşi cu faimă, starurilor de televiziune, film şi muzică etc. Nu încape nici cea mai mică îndoială că şi în ţara noastră acţionează cel puţin câteva mii de agenţi de intoxicare-manipulare cu caracter economic, politic şi religios. E relativ uşor să-i identificaţi, dacă le urmăriţi activitatea publică, teoriile pe care le susţin, sloganele pe care le repetă cu insistenţă etc. Funcţie de „politica” pe care o fac în mod evident, putem afla căror puteri sunt subordonaţi. Cel mai înţelept e să vă ţineţi departe de agenţii de intoxicare-manipulare identificaţi, deoarece aceştia sunt periculoşi nu numai ca indivizi, ci mai ales datorită apartenenţei la diverse puteri agresoare. Desigur, în caz că sunteţi atacaţi direct, trebuie să-i loviţi în punctul lor sensibil — conspirativitatea. Toţi agenţii din această categorie se tem că vor fi identificaţi, şi deconspiraţi public, astfel că îşi vor pierde acoperirea şi nu vor mai fi plătiţi de stăpâni.
  • d. Roboţii psihici sunt persoane sclavizate psihic, prin condiţionare, intoxicare informativă sau programare mentală cu diverse variante din cadrul războiului psihologic general. Ele nu posedă suficient discernământ pentru a-şi da seama că sunt simple unelte în mâinile agenţilor intoxieatori-manipulatori, ci cred cu tărie că îşi exprimă propriile opinii şi convingeri economice, politice sau religioase. Chiar şi când acţionează în mod evident împotriva propriilor interese personale ori de grup (familie, naţiune), ei tot cred că sunt culţi, inspiraţi, avansaţi şi moderni, cu un pas înaintea gândirii celorlalţi cetăţeni. De regulă, această categorie nu este plătită de comanditari, ci primesc numai mici atenţii din partea agenţilor care îi au în legătură şi-i conduc pentru răspândirea variantelor dezmformative, manipulatorii ori de intoxicare.

    Datorită marii acţiuni de agresiune psihologică aplicată împotriva naţiunii române, în decembrie 1989, cât şi a acţiunilor de război psihologic ulterioare, numărul roboţilor psihici din naţiunea noastră depăşeşte trei-patru sute de mii. Ei provin din toate clasele sociale şi acţionează cam în toate specialităţile (economic, politic, religios) Roboţii psihici nu gândesc logic, ştiinţific, pragmatic şi creator, ci repetă sloganele şi teoriile cu care au fost intoxicaţi psihic. Diploma de studii superioare, de masterat sau de doctor în ştiinţe nu garantează nimănui că nu este sau nu va deveni robot psihic. Zilele trecute, am discutat cu un doctor în ştiinţe cognitive care, în mod vădit, era un robot mistic. I-am demontat punct cu punct toate condiţionările religioase cu care fusese schilodit încă din fragedă pruncie, provocându-i o puternică criză de personalitate. Această criză este începutul vindecării lui de naivitate şi misticism. Roboţii psihici sunt foarte activi, datorită programărilor mentale imprimate în inconştientul lor. Ii găsim pe Internet, prin mass media, prin edituri, prin organizaţii politice sau civice, prin locuri publice etc. Pretutindeni, ei îşi expun variantele de intoxicare-manipulare cu patos, ca pe mari adevăruri. Cei mistici acţionează ca nişte diavoli, încercând să otrăvească conştiinţele umane în orice situaţie s-ar găsi (boli, necazuri, depresii etc).

    Roboţii psihici sunt uşor de recunoscut, deoarece nu-şi ascund deloc activitatea şi concepţiile. De îndată ce observăm că o persoană susţine idei şi acţiuni contrare intereselor economice naţionale sau cu un pronunţat caracter mistic (religios, astrologie, apocaliptic, profetic etc.) ştim că avem de a face cu un biet robot mistic. Ca oameni, trebuie să-i luăm cu binişorul, să le scoatem din creiere condiţionările şi intoxicările cu care au fost sclavizaţi. Desigur, puteţi face aceasta numai dacă vă pricepeţi şi posedaţi un psihic puternic. In caz contrar, riscaţi să vă îmbolnăvească şi pe dumneavoastră.

  • e. Idioţii utili sunt ultima categorie de agresori psihici. Aceştia sunt indivizi ignoranţi şi lipsiţi de discernământ, care îşi însuşesc variantele de intoxicare sau manipulare ale agresorilor, răspândindu-le printre cetăţeni, cu scop de a părea culţi, interesanţi, profetici etc. Ei pot însuşi teorii economico-politice contrare interesului naţional şi personal ori diverse forme de mistică. De regulă, idioţii utili susţin verbal, prin discuţii şi zvonuri, acţiunile de război psihologic ale agenţilor şi roboţilor psihici. în destule cazuri, însă, ei apelează şi la scris, pe Internet, în ziare, reviste şi cărţi, sau chiar la prezentarea prin televiziuni. Aţi văzut şi dumneavoastră destui ignoranţi din aceasta categorie, delirând pe teme politice, economice, sociale sau religioase, în diverse emisiuni televizate sau în adunări publice, aşa că nu mai insist.

Care sunt principalele forme de manifestare a agresiunii psihologice?

Până în prezent, se cunosc patru forme principale de agresiune psihologică: ameninţarea, intoxicarea informativă, dezinformarea şi manipularea. Tehnicile de condiţionare psihică şi programare mentală negativă pot fi folosite la toate cele patru forme de agresiune.

1. Ameninţarea directă sau voalată, de durată mică, medie sau îndelungată, este o formă de agresiune psihică prin care agresorul încearcă să-i impună victimei propriile soluţii şi interese economice, politice, militare sau religioase. Cel mai tipic caz de ameninţare de lungă durată cu caracter politic îl constituie acţiunile SUA îndreptate împotriva Coreei de Nord. În plan religios, cel mai flagrant şi mai abominabil exemplu de ameninţare sunt apocalipsele răspândite de diverse culte şi secte mistice. De regulă, victimele ameninţării se sperie, îşi iau măsuri de apărare ori se supun voinţei agresorului. Legislaţia ONU interzice folosirea forţei şi a ameninţării cu forţa între statele membre, însă acest principiu este încălcat cu nepăsare de superputerile mondiale. Cel mai des a fost încălcat de SUA, URSS (Rusia) şi Oculta globalist-regresivă. În plan religios, se practică frecvent ameninţarea cu pedepse divine sau cu sancţiuni aplicate de turmele de religioşi imbecilizaţi şi fanatizaţi (linşajul ateilor şi liberilor cugetători, uciderea femeilor islamice infidele, uciderea denigratorilor Islamului, ostracizarea persoanelor nereligioase etc). Aţi întâlnit şi la noi în ţară practici ameninţătoare de acest fel, aşa că le cunoaşteţi prea bine.

2. Intoxicarea informativă sau confuzionarea este o formă de agresiune psihologică care urmăreşte zdruncinarea axelor de rezistenţă a personalităţii victimei, prin distrugerea concepţiilor ştiinţifice sigure şi stabile despre lumea obiectivă şi înlocuirea lor cu iluzii, ficţiuni şi fabulaţii fără corespondent în realitatea vieţii. Mai direct spus, această formă de agresiune psihologică vizează înebunirea victimei. Ea se aplică în plan politic, economic, militar şi religios, funcţie de interese. De exemplu, liderii politici care nu plac agresorilor sunt confuzionaţi şi compromişi, până la excluderea lor din viaţa publică. Oculta globalist-regresivă foloseşte intens acest mijloc, pentru excluderea din viaţa Lumii a tuturor politicienilor care se opun planurilor ei.

Intoxicarea informativă este folosită frecvent şi în domeniul economic, pentru confuzionarea şi eliminarea concurenţilor. Ea s-a aplicat din plin şi la noi, după decembrie 1989, ducând la ruinarea sau înstrăinarea unor mari ramuri şi obiective economice. Liderii economici intoxicaţi cu idei şi teorii economice contrare intereselor naţionale sunt vinovaţi de faptul că mai mult de jumătate din avuţia noastră naţionali a ajuns în mâinile unor firme globalist-regresive. Ei nu pot invoca în apărarea lor faptul că au fost confuzionaţi psihic, deoarece calitatea de lider le impunea să cunoască şi să nu se supună acestei forme de agresiune psihologică. Dacă nu erau în stare să apere valorile încredinţate de naţiune, trebuiau să lase locul unor persoane mai competente.

Confuzionarea şi coruperea unor lideri militari se practică de mai mult de 2.500 de ani, încât o găsim recomandată şi în Arta războiului de Sun Tzu.

Intoxicarea informativă (confuzionarea) constituie însăşi obiectul de activitate al tuturor religiilor din Lume. Acesta este supremul secret al tuturor religiilor: ele desfăşoară acţiuni psihologice agresive împotriva unor mase mari de oameni. Cred că liderii ONU şi ai naţiunilor componente nu au dezbătut şi nu au incriminat războiul psihologic şi din cauză că ar fi trebuit să incrimineze agresiunea religioasă de orice fel. Această incriminare ar fi stârnit mari manifestaţii ale fanaticilor religioşi de toate orientările. Pe de altă parte, dacă ar fi incriminat agresiunea religioasă, orice ateu sau liber cugetător ar fi putut acţiona în justiţie orice cult religios, sub acuzaţia de agresiune psihică. Timpul când vom putea intenta astfel de acţiuni în Justiţie nu e departe. Deja, Asociaţia pentru libertatea de conştiinţă a câştigat procesul cu Patriarhia Română şi Guvernul, obţinând o hotărâre judecătorească definitivă de eliminare a icoanelor din şcoli. E un prim pas către normalitate psihică. Urmează următorii paşi: eliminarea studiului religiei în şcoli; interzicerea propagandei religioase în azile, orfelinate, Armată, penitenciare şi Jandarmerie; scoaterea jurământului religios din Preşedinţie, Parlament şi Justiţie; anularea salarizării propagandiştilor religioşi de către stat; încetarea, subvenţionării de către stat a instituţiilor religioase; impozitarea activităţilor economice ale cultelor religioase (la fel ca orice alt agent economic); interzicerea propagandei mistice pe posturile naţionale de radio şi televiziune (cele particulare fac ce vor); naţionalizarea averilor mănăstireşti furate din avuţia naţională, cu concursul unor lideri politici corupţi sau imbecilizaţi mistic; interzicerea prozelitismului în rândul minorilor şi persoanelor cu discernământ redus etc.

Confuzionarea mistică este cea mai periculoasă formă de agresiune psihologică, deoarece se face în numele mmnităţii şi rupe omul modem de adevărurile fundamentale ale vieţii sale. îmi trebuie o carte întreagă să scriu numai pe această temă. Aşa cum am promis, voi scri-o şi voi publica-o, în ianuarie-februarie 2009. Până atunci, ţineţi minte un sfat de la un tip călit în războiul psihologic mistic: Nu vă lăsaţi confuzionaţi cu nici un fel de mistică (religie, superstiţii, magie, astrologie etc), deoarece vă veţi pierde libertatea de conştiinţă şi voinţă, vă veţi pierde calităţile de om modem! Combateţi argumentat orice formă de misticism! Nu faceţi nici un compromis cu misticismul, nici de dragul tradiţiilor străbune (sălbatice!), nici de frica presiunii turmei imbecilizate mistic! Astfel, vă veţi pune sub ocrotirea Adevăratului Dumnezeu, Dumnezeul creatorilor morali şi veţi evolua splendid în viaţă.

3. Dezinformarea este o formă de agresiune psihologică care îşi propune să falsifice realitatea receptată de victime, prin diverse procedee, cum ar fi: înşelarea cu informaţii false sau numai parţial adevărate, extragerea unor informaţii minore, minimalizarea unor informaţii importante, schimbarea sensului unor informaţii, trecerea sub tăcere a informaţiilor neplăcute “stăpânilor” sau dezinformarea prin omisiune, manipularea perversă a lexicului, abuzul de semnificaţie şi altele.

Dezinformarea urmăreşte atingerea următoarelor obiective:

  • a. Ea otrăveşte circuitele de cunoaştere corecta a realităţii.
  • b. Dezinformarea seamănă confuzie şi face inutilizabile cel puţin o parte din informaţiile reale şi exacte cunoscute anterior.
  • c. Dezinformarea slăbeşte posibilităţile de gândire logică, raţională, corectă, pragmatică, creatoare.
  • d. Dezinformarea induce în creierele victimelor disfuncţii psihice şi le slăbeşte legătura cu realităţile vieţii.
  • d. În ultimă instanţă, dezinformarea urmăreşte inducerea la victime a unei atitudini pasive ori conforme cu planurile agresorului.

Dacă n-ar exista setea omenească pentru cunoaştere, pentru informare, dezinformarea n-ar fi posibilă. Prin informare, obţinem informaţii şi reguli noi, cu care ne îmbogăţim cultura şi gândirea. Agresorii psihici ne interzic aceasta evoluţie pozitivă, prin dezinformare, adică prin bombardament cu informaţii falsificate prin diverse procedee. Toată mass media dezmformează într-o măsură mai mică sau mai mare, din diverse motive: subiectivitatea jurnaliştilor, interesele economice ale patronilor (cenzura economică), alinierea patronilor mass media la un curent politico economic sau religios, goana după senzaţional etc.

Cum ne putem apăra de dezinformare? Simplu, amicii mei: prin dezvoltarea gândirii corecte, logice, pragmatic, realiste, creatoare si morale. Am prezentat metodele de formare a unei astfel de gândiri, în mai multe manuale de arta succesului, enumerate la finele acestei cărţi (Către culmile succeselor. Faceţi avere!, Cartea adolescentului, Clanul învingătorilor etc.). Nu e cazul să reiau ample explicaţii. Dacă sunteţi cititori de-ai mei de mai mult timp, ştiţi să gândiţi corect, aşa că nu veţi putea fi dezinformaţi.

4. Cea mai îngrozitoare formă de agresiune psihologica este manipularea. Ea urmăreşte să-i inducă victimei un comportament total dirijat, să o facă să gândească, să vorbească şi să acţioneze cum vrea manipulatorul. Tehnicile moderne de condiţionare psihică, programare mentală prin sugestie-hipnoză şi bombardamentul psihotronic pot transforma în victime ale manipulării mari lideri politici, economici, sociali, religioşi. Practic, victima manipulării este depersonalizată şi transformată într-un robot uman care execută orbeşte tot ce-i dictează manipulatorul. Tehnicile moderne de manipulare nu sunt SF, nici glume. Ele vizează în primul rând liderii de toate categoriile. Masele pot ajunge victime ale manipulării numai în caz de bombardament psihotronic de masă ori de mari acţiuni agresive de tipul celor prezentate în partea beletristică a cărţii.

Cum evităm manipularea? Ţineţi minte următoarele reguli!

  • a. Formaţi-vă o credinţă corectă şi puternică în Adevăratul Dumnezeu!
  • b. Însuşiţi-vă solide concepţii fundamentale de viaţă, bazate exclusiv pe cunoştinţe şi reguli ştiinţifice! Dumnezeu este Hiperconştiinţa care inspiră, ajută şi ocroteşte cunoaşterea ştiinţifică, creaţia pozitivă şi comportare morală. Voinţa divină se exprimă prin legile vieţii pământene cunoscute exact de ştiinţe. Zeii tuturor religiilor au fost inventaţi de oameni sălbatici, nu sunt dumnezei şi nu pot săvârşi nici un fel de miracole din cele pretinse de mistici. Când întâlnim un fenomen nou, aparent miraculos, nu ne speriem şi nu ne schimbăm concepţiile fundamentale de viaţă; cercetăm fenomenul cu aparenţă de minune şi-i descoperim cauzele, modul de organizare şi funcţionare.
  • c. Judecaţi fiecare informaţie recepţionată din jur cu ajutorul operaţiilor gândirii logice, pragmatice, realiste, cre­atoare!
  • d. Nu vă lăsaţi sugestfonaţi negativ, hipnotizaţi sau programaţi mental de către nimeni! Ca atare, nu aderaţi la nici un fel de cult sau sectă religioasă ori la vreo organizaţie pseudo-ştiinţifîcă! Dacă întâlniţi hipnotizatori care vor să vă subjuge psihic, amintiţi-vă că sunt şi ei oameni, cu posibilităţi limitate şi spuneţi-vă clar că nu vor reuşi să vă schimbe comportamentul!
  • e. Nu vă schimbaţi comportamentul modern, creator, moral, pragmatic, realist, demn, raţional şi civilizat sub influenţa nici unui factor (sugestie negativă, hipnoză, drogare etc.). Această regulă este fundamentală pentru supravieţuirea în războiul psihologic. În timp ce eram contraspion cu o funcţie deosebită, am fost drogat şi hipnotizat să-mi schimb comportamentul în mod radical. Această regulă, respectată întocmai şi solidele concepţii fundamentale de viaţă mi-au salvat viaţa şi integritatea psihică (pe atunci, eram ateu, aşa că n-am apelat la ajutorul Divinităţii).
  • f. Nu manipulaţi pe nimeni în direcţii negative şi ajutaţi persoanele manipulate să-şi revină la normal!

E clar ce aveţi de făcut, amicii mei?

(Drmul invingatorilor http://www.drumulinvingatorilor.ro/showart.aspx?artId=7)


Responses

  1. M U L T U M E S C…

  2. intre 0 si 1 exista masura diversitatii. credinta este unica in esenta dar imbraca forme diferite. pace!


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

Categories

%d bloggers like this: