Posted by: danlupu | August 31, 2010

Povestea descoperirii balaurului bondoc: „Tati, acesta este un raptor!” Cum arată dinozaurul descoperit în România

Nişte hărţi geologice greşite au dus la descoperirea unei spectaculoase specii de dinozaur în zona Sebeş. Balaurul bondoc, un kickboxer între dinozauri, îşi sfâşia prada cu puternicele-i gheare, în urmă cu 70-80 de milioane de ani, în zona în care se află astăzi România. CLICK AICI PENTRU GALERIE FOTO

În urmă cu aproximativ un an, geologul Matyas Vremir era pe teren, în zona Sebeş-Alba, împreună cu băieţii lui, făcând recartări geologice. Trebuia să corecteze nişte vechi hărţi geologice care se dovediseră greşite. “Eram doar eu, împreună cu fiii mei de şase şi opt ani, care mă însoţesc des pe teren şi verificam fiecare strat geologic. În zonă sunt mai multe situri cu dinozauri, am mai dat peste fosile, dar nici una nu s-a dovedit atât de spectaculoasă”, povesteşte pentru Gândul Matyas Vremir. Descoperise cutia toracică, sternul, coloana vertebrală, membrele anterioare şi posterioare, bazinul şi o parte din coada unui dinozaur cât se poate de ciudat. Când a văzut ceea ce fusese o gheară de la unul dintre membrele posterioare ale balaurului bondoc, băieţelul lui cel mare, Gabor, pasionat de dinozauri, a exclamat: “Tati, acesta este un raptor!”. “Trebuia să scot repede fosilele, pentru că putea să vină apa şi să le ia de acolo în orice moment. A urmat o săpătură scurtă de două zile, urmată de o muncă de două luni de preparare, urmată de analiză, de încadrare sistematică”.

Avea 180-210 centimetri lungime

Lui Matyas Vremir i s-a alăturat Zoltan Csiki, de la Facultatea de Geologie şi Geofizică a Universităţii din Bucureşti, şi doi cercetători americani, Mark Norell, directorul departamentului de paleontologie al Muzeului american de istorie naturală de la New York, şi Stephen Brusatte, cercetător la Universitatea Columbia din New York. “Părerea lor contează enorm, Mark Norell este autoritatea absolută în ceea ce priveşte cercetările în materie de dinozauri”, spune Matyas Vremir. Descoperirile lor s-au materializat într-un studiu publicat în Proceedings of the National Academy of Sciences (PNAS). “Anatomia lui ne arată că îşi vâna, probabil, prada într-o manieră diferită de verişorii lui care nu erau aşa de mici şi îndesaţi. În comparaţie cu velociraptorii, balaurul era mai curând un kickboxer decât un sprinter şi ar fi putut fi capabil să doboare animale mai mari decât el”, a declarat Stephen Brusatte, citat de The Guardian. Marţi, toată presa străină, de la The Guardian la New York Times vuia pe tema descoperirii făcute în România. Exemplarul, botezat pe româneşte balaurul bondoc, avea circa 180-210 centimetri lungime, gheare foarte puternice la membrele inferioare, cu care îşi sfâşia prada, şi nişte membre anterioare puţin dezvoltate. Era un prădător de temut, cu o constituţie cam ciudată. “Avea trunchiul ca un butoiaş, de teckel îngrăşat şi picioare groase şi musculoase, ca de pitbull, cu gheare puternice”, îl descrie Matyas Vremir.

Scheletul va fi expus la Cluj

Cel mai probabil, crede omul de ştiinţă, exemplarul descoperit lângă oraşul Sebeş a fost surprins de ape în lunca inundabilă a unui râu şi a murit înecat. Mark Norell consideră descoperirea “palpitantă”, balaurul fiind o mărturie a faunei neobişnuite a Europei, în ultima perioadă din era dinozaurilor, în care continentul european se afla în mare parte sub nivelul mării, fiind alcătuit din doar câteva insule, din cauza creşterii nivelului oceanului planetar. Dinozaurii au dispărut în urmă cu aproximativ 65 de milioane de ani, aparent în urma prăbuşirii pe Terra a unui asteroid. Scheletul balaurului bondoc va fi inclus în colecţia de paleontologie a Societăţii Muzeului Ardelean din Cluj-Napoca, instituţia care a iniţiat proiectul de cercetare.

INFO PLUS

Primarul din Sebeş: “E un obiectiv turistic în plus, mai ales că noi nu suntem chiar în Carpathian Garden”

Mugurel Liviu Sârbu, primarul din Sebeş, spune că locul în care a fost descoperit balaurul bondoc îmbogăţeşte zona cu un obiectiv turistic. “E un motiv de promovare suplimentar, un nou obiectiv turistic, mai ales că noi nu suntem chiar în Carpathian Garden şi avem o problemă”.

Gandul


Leave a comment

Categories