Posted by: danlupu | March 10, 2011

Magii de la Ravenna in costumatie dacica

La Sant’ Apollinare Nuovo din Ravenna, în imensul mozaic al acesteia apar cei trei magi, dar nu în costumaţia orientală, tradiţională, ci îmbrăcaţi ca tarabostes daci, având pe cap pileus, cuşma getică specifică. În urma celor trei magi, fără legătură cu aceştia, apar sfintele mucenice care poartă îmbrăcăminte ţărănească românească: cămăşi albe cu poale lungi, catrinţe decorate cu motive variate, marame albe de borangic cu franjuri către glezne.

O abatere de o asemenea anvergură de la canoanele tradiţionale ale Bisericii nu se putea concepe decît din ordinul lui Theodoric, şi nu se poate explica decît prin aceea că împăratul, ajuns stăpânul Romei, a voit şi a avut puterea să impună celebrarea strămoşilor săi geţi.

Nădejdea lui Decebal se împlinise: Imperiul fusese dărâmat prin loviturile oamenilor de la Dunăre,  “Roma însăşi, învingătoarea tuturor popoarelor a trebuit să slujească supusă” – famula = cel ce serveşte, rob, sclav – “ şi să primească jugul triumfului getic” (sfîntul Isidor de Sevilla).
În sec XVII, Johannes Troster, în “Vechea si Noua Dacie germană”, reia aceeaşi idee sub forma: “Grele îndatoriri a trebuit să suporte Dacia aproape 60 de ani, sub 20 de împăraţi romani, pînă când sub Galienus dacii s-au deşteptat din nou, i-au bătut pe romani, le-au adus mari pagube şi, în sfîrşit, au prădat imperiul roman şi au ocupat Roma, ca să se răzbune şi s-o ruşineze, de unde ai ieşit proverbul:
“Nullum violentum diuturnum” (“Nimic din ceea ce este impus prin violenţă nu durează”).
Un ciclu se încheiase! Hotărîrea distrugerii Romei, luată de Decebal în 106, s-a împlinit prin Theodoric cel Mare înainte de 500 e.n., după aproape 400 de ani.
Nu s-a scris încă adevărata istorie a geţilor; ideea getică e unul din miturile cele mai obsedante şi mai puternice din imaginiaţia anticilor.

sursa:
Studiu asupra geţilor sau goţilor de Gabriel Gheorgheramaniamyblog.wordpress.com


Responses

  1. Noi nu suntem urmasii grecilor si nici a romanilor, ei sunt urmasii nostrii.

  2. Corect ! Hai sa ne redobandim dorinta de a ne cunoaste mai bine: intai,insa,pe dragii nostri stramosi – pelasgi,traci,daco-geti – pe care-i pomenim de atatea ori doar cu gura;nici cu mintea,macar,daramite si cu Sufletul !
    Desi ei au fost si inca mai sunt Sufletul si Forta Neamului Romanesc !
    noi inca nu ne-am ridicat la inaltimea lor…..


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

Categories

%d bloggers like this: